Ai incetat sa mai innoti in valurile parului meu de ceva timp. Drept rasplata nu o sa iti mai ramana decat o cafea.. bauta la 3 dimineata. Iar mie…mie nu o sa imi mai ramana decat un gust amar de primavara ploioasa.. si toate astea de la cafeaua ta. Sau de la valurile parului meu… Nu o sa iti iert nici sufletul absurd care te-a lasat sa pleci. Si ploaia asta.. parca aduce un alt anotimp decat cel cu care ma obisnuisem.. cel pe care il numeam odata “ anotimpul nostru” .. stii tu ..cel cu 360 de zile . Nu.. gata.. nu am sa mai vorbesc despre tine. Desi imi esti ca un tic.. care se repeata la infinit..
Iti zic.. cand o sa ne revedem sa nu-mi plangi.. dar nici sa nu-mi zambesti. Mai bine sa te feresti. Cum stii cel mai bine… Straine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu